Vă prezentăm rezumatul serialului turcesc Totul pentru familia mea Episodul 99 difuzat de Kanal D în data de 31 mai 2023. Serialul Totul pentru familia mea ( titlu original Kardeşlerim ) este difuzat de luni până miercuri, de la ora 20.
Ahmet și Suzan divorțează în aceeași zi apoi încep să lucreze împreună la club și pare că se va înfiripa ceva între ei. Se pare că și Akif și Nebahat se vor împăca, din nou. Doruk continuă să lucreze la sala de sport de la club. Fosta lui iubită, Irem, apare în peisaj și Yasemin îi povestește lui Asiye despre reîntâlnirea lor. Asiye se supără pe Doruk pentru că nu i-a spus și este geloasă.
Ayla vrea să le zică lui Asiye și celor prezenți la inaugurarea restaurantului lui Șengul că Akif l-a ucis pe Veli. Akif o oprește spunându-i doar ei că știe că Berk nu este fiul ei. Apoi discută amândoi afară și se înțeleg să păstreze secretele. Akif a găsit în seiful lui Resul documente despre adopția lui Berk și despre părinții lui care au cerut bani pentru el.
Șengul îi aude pe Akif și pe Nebahat vorbind despre asta. Ea crede că mama lui Berk a fost mințită de soțul ei că copilul a murit la naștere și o caută ca să îi spună că trăiește și că este la o familie bună. Familia lui Berk locuiește aproape. Are o soră geamănă, pe Elif.