Vă prezentăm infomații despre personajul Saniye din serialul turcesc ‘Mă numesc Zuleyha’ difuzat de postul de televiziune Kanal D. Rolul personajului Saniye este interpretat cu succes de Selin Yeninci.
Selin Yeninci se numără printre cele mai apreciate și admirate actrițe din generația ei și continuă să își surprindă fanii cu apariții inedite în seriale de mare succes.
Selin Yeninci s-a născut la data de 16 ianuarie 1988, în orașul Istanbul (Turcia), într-o familie înstărită. Părinții săi i-au descoperit încă din copilărie pasiunea pentru teatru și au sprijinit-o să studieze în acest domeniu și să ajungă acolo unde își propusese.
La vârstă de 18 ani, Selin Yeninci a început să studieze Facultatea de Teatru în cadrul Universității Dokuz Eylül, iar apoi sprijinită de părinții săi a mers să se perfecționeze în cadrul atelierelor de teatru din Londra și Amsterdam. După care a revenit în Istanbul, unde a început să primească din ce în ce mai multe oferte tentante de a juca în seriale și filme de succes.
Primul său rol într-un serial turcesc l-a jucat în anul 2014, în producția “Vicdan”, ulterior a primit multe alte oferte. Treptat a devenit una dintre cele mai apreciate actrițe din tânăra generație în Turcia. În anul 2018, Selin Yeninci a fost aleasă să facă parte din distribuția serialului “Mă numesc Zuleyha”, în care a primit un rol secundar care i-a adus multe satisfacții și premii.
Actrița face sport zilnic, practică Yoga și Wing Tsun și citește mult. În perioada de vacanță dintre sezoanele 1 și 2 ale serialului “Mă numesc Zuleyhă” a urmat cursuri de balet și canto.
Credit foto: instagram.com