Vă prezentăm infomații despre personajul Fikret din serialul turcesc ‘Mă numesc Zuleyha’ difuzat de postul de televiziune Kanal D. Rolul personajului Fikret este interpretat cu succes de Furkan Palali. S-a alăturat distribuției serialului în sezonul al treilea, jucându-l pe Fikret Fekeli, fiul nelegitim al lui Adnan Yaman și nepotul lui Ali Rahmet Fekeli (Kerem Alişik).
Furkan Palali s-a născut la data de 27 octombrie 1986 în orașul Konya (Turcia) , acolo unde a crescut și a primit o educație bună din partea părinților săi, care peste ani l-au sprijinit mereu în tot ceea ce a decis să urmeze. Deși avea încă din adolescență o pasiune pentru teatru, Furkan Palali a decis la vârsta majoratului să studieze Facultatea de Inginerie Geologică, în cadrul Universității Hacettepe, la îndemnul părinților săi.
În anul 2011 a fost desemnat Cel mai bun model al Turciei – petrece mult timp la sală, așa că nu-i de mirare că revistele de modă, și nu numai, și-l doresc pe copertă. El a fost pasionat dintotdeauna de un stil de viață sănătos și a practicat baschetul profesionist timp de 7 ani.
„Sportul este o terapie pentru mine, de aceea fac orice, fitness, tenis, baschet. De asemenea, îmi plac jocurile video și să vizionez filme. Iar cele câteva ore pe care le petrec cu familia și prietenii apropiați îmi iau tot stresul”, a explicat Palali.
A studiat Ingineria Geologică, însă s-a simțit mai atras de actorie, făcând masterul la Secția de Radio și Televiziune din cadrul Universității Marmara. Primul său rol din carieră a fost în 2010, în serialul „Küçük Sirlar”.
Pe micile ecrane de la noi l-am mai văzut în comedia romantică „Camera 309”, în care a jucat alături de Demet Ozdemir, dar și în serialul „Dragoste de tată” („Benim Tatli Yalanim”), care a fost difuzat de Antena 1. În Turcia, Furkan a apărut și în câteva filme, cel mai recent fiind cel din 2019, „Yuvaya Dönüş / Întoarcerea acasă”.
„Când eram model, încercam să am o dietă echilibrată, să fiu atent la ceea ce mănânc și beau și să fac în mod constant exerciții. Și în actorie sunt la fel de disciplinat. Trebuie să fiu mereu pregătit fizic și psihic. Eu nu privesc actoria ca pe o afacere, îmi place să mă conectez cu fiecare rol pe care îl am”, a declarat Furkan, într-un interviu acordat site-ului gardiropmagazin.com
Cât despre personajul său din serialul „Mă numesc Züleyha” a declarat: „Îmi place la Fikret că este un personaj cu mai multe laturi. Pe de-o parte este un gentleman, pe de altă parte devine nesăbuit atunci când se simte nedreptățit. Asta îl face interesant”.