Rezumatul serialului turcesc Tărâmuri nelegiuite episodul 5 difuzat de postul de televiziune Kanal D în data de 3 ianuarie 2024. Serialul Tărâmuri nelegiuite (titlul original: “Kanunsuz Topraklar”) este difuzat de luni până joi de la ora 20.
Malik îl concediază pe Davut după ce l-a văzut cu fiica sa, Gulfem.Davut, care a avut și o ceartă cu Kasapoğlu, este într-o dilemă. El nu va mai putea să vândă cărbunele lui Malik și să-i ajute pe mineri. Celal îl acuză pe fratele său că a procedat iresponsabil și că nu și-a respectat promisiunea față de ei. El îi propune lui Kasapoglu să continue afacerea amandoi dar Kasapoğlu nu-i dă un răspuns clar.
Kasapoğlu o răpește pe Gülfem ca să obțină ce vrea de la Ali Gedik. Îl minte pe Davut că a răpit-o pentru el, ca să-i câștige încrederea. Davut ar vrea să fugă cu Gulfem dar Rafet îl presează să rămână aproape de Kasapoglu ca să afle locul armelor.
Davut și Gulfem se căsătoresc doar în cadrul unei ceremonii religioase și locuiesc în una din casele lui Kasapoglu.Gulfem se străduiește să se obișnuiască cu noua viață și cuplul este fericit.
Malik, fiind șantajat de Ali, nu are de ales și trebuie să aștepte și să aibă încredere că el o va salva pe Gulfem. Într-o încercare de a scăpa de amenințările lui Ali, îi povestește lui Yavuz că a ucis accidental o femeie în urmă cu doi ani și-i cere să-l ajute să scape de omul lui Ali care știe acest secret. În schimbul acestui favor, Yavuz îndrăznește să-i ceară mâna lui Behice și Malik acceptă.
Armele sunt la Kasapoglu; el știe că Davut lucrează cu comandantul și l-a mintit că Ali Gedik le-a furat, ca să nu îl denunțe. Ali Gedik se înțelege cu Celal și îi oferă bani ca să îl ajute să-și găsească logodnica dar și armele.
Celal îi zice că Gulfem s-a căsătorit cu fratele lui și când Davut nu este acasă, îl duce la ea. Ali îi zice lui Gulfem că dacă nu se întoarce la el și nu se căsătorește cu el, îl va denunța pe tatăl ei. Davut se întoarce acasă după ce Yavuz îi zice că Gulfem este în pericol. El se luptă cu oamenii lui Ali dar la urma Ali îl împușcă și fuge. Davut scapă cu viață dar glonțul nu poate fi scos și îi rămâne în piept. Gulfem rămâne lângă el însă soarta tatălui ei este în mâinile ei și trebuie să ia o decizie.