Vă prezentăm rezumatul serialului turcesc Tablou de familie Episodul 37 difuzat de postul de televiziune Kanal D în data de 16 august 2024. Serialul Tablou de familie ( titlu original: „Evlilik Hakkinda Her Sey” ) este difuzat de luni până vineri de la ora 20.
Întreaga lume a lui Bora se prăbușește cand află că Erman nu este tatăl lui. Erman îi arată întreaga filmare pe care i-a lăsat-o mama lui și îi spune tot adevărul. El îi spune că îl consideră fiul lui și că nu regretă deloc că a mințit pentru că a fost cel mai bun lucru pe care l-a făcut. Bora se gândește că așa și-a liniștit Erman conștiința însă Erman îi spune că el a ajuns să îl iubească ca pe propriul fiu și ar suferi mult dacă nu îl mai consideră tată și dacă refuză să ia numele lui la procesul pe care îl vor avea peste două zile.
Bora caută informații despre trecutul tatălui său și descoperă lucruri șocante. Sanem se simte rău și când merge la spital, i se spune că este însărcinată. Când încearcă să îi dea vestea lui Bora, sperând că îl va ajuta să iasă din prăpastia în care a intrat, el spune că nu vrea să aibă copii fiindcă se teme că poate el sau copiii lui vor moșteni răutatea tatălui său.
Atunci Sanem îl caută pe fratele lui Bora și îl întreabă despre Vedat. Ea vorbește, de asemenea, și cu oameni care l-au cunoscut pe Vedat. Apoi îl duce pe Bora la casa lui și îi spune lucrurile îngrozitoare pe care le-a trăit Vedat și care l-au transformat în omul care a ajuns. Ea îl asigură pe Bora că el este un om bun și că copiii lor vor crește într-un cămin iubitor și vor ajunge oameni buni.
În ziua procesului, Erman îl așteaptă pe Bora la tribunal, deși nu are speranțe că va merge. El se bucură foarte mult când Bora sosește cu Sanem și îi spune în continuare tată și își schimbă numele în Arsen.
Criza contractului prenupțial dintre fotbalistul de succes Deniz Kassel și celebra fotomodel Tanem va face ca relația dintre Azra și Efe să fie testată într-un mod surprinzător. O fostă iubită de-a lui Efe este avocata părții opuse. Ea este însărcinată în 5 luni și insinuează că Efe este tatăl copilului ei. Azra se desparte de Efe, a cărui listă de foste iubite nu se mai termină. Ea consideră că el ar trebui să se căsătorească cu acea femeie și să îi ofere copilului o familie.
Fiindcă tatăl ei și-a părăsit familia pentru amanta lui, ea nu vrea să fie femeia care stă între Efe și familia pe care crede că ar trebui să o întemeieze cu tipa însărcinată.La urmă, femeia dezvăluie că copilul nu este al lui Efe, dar a vrut să îl sperie ca să se răzbune fiindcă a părăsit-o fără niciun cuvânt.
Efe este foarte dezamăgit de reacția Azrei. Îi spune că el ar fi avut grijă de copil dacă era al lui dar nu s-ar fi despărțit de ea. Îi mai spune să se gândească bine dacă vrea o relație serioasă cu el, pentru că dacă are de gând să îl părăsească la orice complicație, atunci mai bine să se despartă acum.