Rezumatul serialului turcesc Prețul fericirii Episodul 149 difuzat de postul de televiziune Kanal D. Serialul Prețul fericirii ( titlu original Yasak Elma ) este difuzat sâmbătă de la ora 20.
Handan, Ender și Yildiz intră în panică după ce Hilal le zice că Murat a fost ucis. Se suspectează una pe alta și sunt îngrijorate că vina va cădea asupra lor pentru că s-au certat cu el în urmă cu o zi. Ele șterg filmările camerei de supraveghere din biroul lui dar până la urmă se dovedește că Murat a murit de infarct.
Hilal il angajează pe Mete în locul lui Murat. Îi propune o înțelegere și-i cere să fie omul ei și să-i spună tot ce face Dogan. Ea îl convinge pe Dogan că ar trebui să locuiască împreună ca să fie credibilă logodna lor. Kumru se muta și ea în casa tatălui ei. Antipatia ei față de Hilal joacă un rol în acest sens.
Hilal și Dogan continuă să se pregătească pentru procesul de custodie. Kumru dă o petrecere cu ocazia inaugurării magazinului pe care l-a deschis la hotel. Hilal nu ratează această ocazie și-i pune lui Yildiz ceva în băutură ca să se simtă rău și să fie filmată de jurnaliștii prezenți. Apoi îi zice lui Dogan să folosească aceste imagini la proces și să spună că Yildiz s-a îmbătat dar Dogan nu vrea să o pună pe Yildiz într-o astfel de situație.
Emir și Caner descoperă că o clientă care se cazează des la hotelul lor obișnuiește să fure tot ce poate, chiar și perdelele. Atunci când o confruntă, ea le spune că nu au nici o dovadă și nu recunoaște.
Pentru a evita un scandal, Ender îi pune pe băieți să fure și ei ceva de-al ei, ca să nu mai meargă la hotelul lor. Băieții fură o brățară din seiful ei și sfârșesc prin a fi arestați.
Dogan falimentează compania și le spune fetelor că ele au gestionat greșit afacerea în lipsa lui și au provocat pierderi. El nu este afectat pentru că mai are și alte afaceri dar ele pierd totul și sunt nevoite să îi dea acțiunile lor până scoate firma la liman. Ender și Handan își pierd și locuințele. Handan merge la Kumru iar Ender la Yildiz.