Printre cei care și-au pierdut viața în urma cutremurului devastator din Turcia se numără și o artistă îndrăgită și foarte talentată. Este vorba de Emel Atıcı, din serialul turcesc „Mă numesc Zuleyha” ce a fost difuzat în România pe postul de televiziune Kanal D.
Actrța Emel Atici se află în casă alături de fiica ei, Hande Puryan Atici, în oraşul Kahramanmaraș din sudul Turciei, în momentul în care s-a produs cutremurul în Turcia, potrivit postului Tele1.
Casa de producție a dat vestea tragică pe rețelele de socializare.
„Suntem profund întristați de pierderea valoroasei actrițe Emel Aıcı, din serialul nostru Mă numesc Zuleyha și a fiicei sale, Püryan Aıcı, în dezastrul cutremurului din țara noastră. Ne exprimăm condoleanțe familiei Atıcı și tuturor cetățenilor noștri care și-au pierdut viața în cutremur, familiilor lor”,
au transmis reprezentanții companiei Tims&B.
Publicul din România a făcut cunoștință cu celebra actriță, în distribuția serialul „Mă numesc Zuleyha” în care a jucat între anii 2018-2022. Ea avea un rol episodic, deoarece simultan, participa și la alte proiecte în cadrul Teatrului de Stat din Adana, acolo unde a început o carieră, după terminarea studiilor la Facultatea de Teatru din cadrul Universității Cucurova.