Vă prezentăm rezumatul serialului turcesc Minciuni de familie Episodul 66 difuzat de Kanal D in data de 29 septembrie. Serialul Minciuni de familie (titlu original: Aldatmak) este difuzat de luni până vineri de la ora 20.
Hotărâtă să lupte pentru fiul ei, Kadriye are o confruntare dureroasă cu Mualla. Gestul lui Kahraman, care nu vrea să-și ascundă mama de clan, va schimba echilibrul în familia Dicleli. După ce află adevărul despre modul în care a fost despărțit de Kadriye și că Mualla i-a interzis acesteia să-l vadă, Kahraman își cere iertare de la mama sa și o îmbrățișează.
Între timp, Mualla o alungă pe Ilknur, dar Yesim o primește în casa ei și o angajează ca bonă pentru Oyku.
Sezai, care încă se luptă să treacă peste greșelile fiicei sale, este surprins de o confesiune neașteptată făcută de İpek, mărturisire ce va complica și existența lui Oltan. Când Ipek îi spune că este însărcinată iar tatăl copilului este Oltan, Sezai merge la Oltan și are o mare cofruntare cu el.
Tolga, măcinat de propria conștiință, face tot ce îi stă în putere pentru Selin, însă rămâne neștiutor față de adevăratele sentimente ale acesteia.
În urma noilor dezvăluiri, Güzide începe din nou să-și pună întrebări dacă Dündar este cu adevărat copilul ei biologic și face un nou test fără ca el să știe. Pe de altă parte, Yeşim, apropiindu-se tot mai mult de Dündar, descoperă secretele din spatele situațiilor tensionate trăite cu clienții.
Sezai îi mărturisește lui Güzide despre videoclipul cu İpek, cu care Tarik îl șantajează, și despre faptul că i-a cerut să divorțeze. Güzide îl sună pe Tarik, se poartă amabil și îl convinge să vină la cină, spunându-i că se desparte de Sezai. Plin de speranțe, Tarik se prezintă la masă, dar pleacă dezamăgit după ce Güzide îi spune că știe totul despre șantaj și că, indiferent de ce se va întâmpla cu Sezai, el nu va avea niciodată un loc în viața ei.
În același timp, Ümit are parte de o mare dezamăgire atunci când îi vede pe Yesim și Dündar discutând foarte apropiați, realizând că bărbatul de care s-a îndrăgostit este chiar el.
Guzide primește rezultatul testului ADN și descoperă că Dundar nu este copilul ei. Dundar și Yesim ies în oraș și iau masa împreună. Umit îi urmărește, iar din gelozie îl informează pe Tarik.