Rezumatul serialului turcesc Melek episodul 51 difuzat de Kanal D în data de 11 octombrie 2023. Serialul Melek ( titlu original Benim Adım Melek ) este difuzat de postul de televiziune Kanal D de luni până joi de la ora 20.
Halil și Melek se trezesc în mijlocul petrecerii de logodnă organizată de familiile lor. Halil nu poate să-i zică iubitei lui într-un asemenea moment că nu se poate căsători cu ea și să-i frângă inima. După petrecere, acasă, își descarcă furia spunându-i lui Cumali că nu au făcut bine că i-au forțat să se logodească. Cumali vede că ceva se petrece cu Halil dar nu înțelege ce.
Halil îi zice lui Mirza că în 20 de ani nu a suferit atât de mult ca acum dar nu poate să piardă ce are familia lui mai drag, casa și afacerea care le-au rămas moștenire de la strămoși.
Melek vrea să vadă perdelele și lucrurile pe care le-au comandat împreună pentru casa lor. Halil a distrus o mare parte din ele de supărare dar totuși o duce acasă la el să le vadă și îi spune că curierul care le-a transportat este de vină. Melek îi povestește cu uimire că a visat camera pe care el a făcut-o pentru ea și știe exact cum arată.
Kadriye le dă bătăi de cap lui Mahmut și asistentelor, făcându-și multe griji pentru copilașii ei care trebuie să stea un timp în incubator pentru că s-au născut prematur. Kenan aranjează cu agentul imobiliar să-i închirieze lui Vildan una din casele lui. Mithat îi face o surpriză soției de ziua ei.
Ikra îi povestește lui Kerem despre fratele ei care a fost dus la orfelinat după moartea părinților lor. De atunci nu mai știe nimic de el iar Kerem îi propune să îl caute împreună. Cele două familii fac pregătiri pentru nunta lui Omer și Defne. Funda îi întâlnește într-un magazin apoi îi spune lui Alpay că probabil se pregătesc și pentru nunta lui Melek.
Alpay îl presează pe Halil să se despartă de Melek, de câte ori îl întâlnește. Zumrut se preface că se simte rău și îl convinge pe Omer să nu se mute după nuntă. Vildan va rămâne și ea în conac. Funda găsește contractul pe care l-a făcut Alpay cu Halil și amenință că divorțează dacă nu-i zice cum l-a determinat să-l semneze.
Până la urmă Alpay îi zice ce înțelegere au făcut dar susține că nu-l interesează Melek ci vrea doar să-și asigure viitorul. Kenan găsește servieta lui Alpay în care se află analizele de compatibilitate și se gândește că el este donatorul lui Melek. Omer și Defne se căsătoresc. Alpay se duce la nuntă și-l presează pe Halil să rupă logodna, altfel îi va spune totul lui Melek. Toți observă tensiunea dintre ei și Melek merge să împiedice o luptă și aude o parte din discuția lor.