Vă prezentăm rezumatul serialului turcesc Fiica ambasadorului Episodul 39 difuzat de Kanal D în data de 4 aprilie 2022. Serialul fenomen “Fiica ambasadorului” ( titlu original Sefirin Kızı ) este difuzat de luni și marți, de la ora 20:00.
Sancar și Mavi au adormit împreună în timp ce urmăreau un film. Sancar îi lasă dimineață numărul lui de telefon și-i spune să-l sune dacă are nevoie de ceva apoi pleacă dar puțin mai târziu se întoarce cu Melek, care vrea să vadă cabana renovată. În momentul în care ajung acolo, descoperă că Mavi a plecat. Melek nu este încântată că Sancar este atât de preocupat de Mavi. Îi zice că nu vrea să mai locuiască alte persoane în cabana lor apoi arde biletul pe care Mavi i l-a lăsat lui Sancar.
Kavruk o urmărește pe Mavi pentru Sancar și îi spune unde s-a cazat și tot ce face. Când Sancar află că vrea să plece în Grecia, vorbește cu toți marinarii din port să nu o ducă și să îi spună că sunt ocupați toată săptămâna. Elvan merge să închirieze un spațiu pentru noul ei plafar și acolo întâlnește un tip. Bora deține un local în zonă, este un tip deschis și direct și flirtează cu ea.
Dudu acceptă să facă un test de paternitate la insistențele lui Halise și Yahya, deși este îngrijorată pentru că nu este sigură că Yahya este tatăl copilului. Yahya îi spune lui Halise cât de mult își dorește să fie tată și să aibă o căsnicie fericită cu Dudu. Halise discută cu medicul să le spună că rezultatul este pozitiv. Rezultatul real îl va afla doar Halise peste câteva zile.
Elvan îl sună pe Kahraman și-i zice că Ceylan este la spital, l-a născut pe fiul lor. Kahraman se duce nervos la spital și-i spune lui Ceylan că o va pedepsi pentru că a păstrat sarcina, deși el i-a spus că nu vrea un copil cu ea. Elvan îl cheamă pe Sancar iar el îi zice lui Kahraman că Ceylan și copilul vor rămâne la conac și nu-i va permite să-i ia. Sancar și Mavi se întâlnesc în oraș și iau masa împreună. Mavi află mai târziu de la Kahraman că Sancar a alungat-o pe Nare în noaptea nunții și își schimbă părerea despre el.
Halise află de la Nedim despre Mavi și vrea să o îndepărteze de Sancar. Îi cere lui Kahraman să o ajute să plece din oraș și în schimb ea îi va da pe Ceylan și pe fiul lor. Kahraman o sună pe Mavi și-i spune că o va duce chiar el în Grecia. Atunci când Mavi merge în port, este întâmpinată de Sancar. El o convinge să-i dea șansa să-i spună povestea lui întrucât nu vrea ca ea să rămână cu o impresie negativă despre el. Mavi îi spune și ea durerea ei. Fiica ei a murit recent.