Vă prezentăm rezumatul serialului turcesc Fiica ambasadorului Episodul 24 difuzat de Kanal D în data de 8 februarie 2022. Serialul fenomen “Fiica ambasadorului” ( titlu original Sefirin Kızı ) este difuzat de luni și marți, de la ora 20:00.
Sancar și Nare o duc pe micuța Melek la spital și în acest timp Gulsiye o prinde pe Menekse încercând să-l scoată pe Akin din conac. Kahraman este foarte nervos pe ei pentru că au încercat să o răpească pe Melek și i-au pus viața în pericol dar nu are de ales și-i ajută, fiind constrâns de amenințările lor. Cu planul întocmit de el, Akin nu este prins de cei din conac care își dau seama că a fost acolo iar Menekse îi face pe Yahya și pe Dudu să recunoască aventura lor și-i înregistrează după care o amenință pe Gulsiye cu asta, ca să păstreze tăcerea.
Chiar dacă Gulsiye nu ar vrea să se afle că sora ei l-a sedus pe Yahya, motivul pentru care nu spune nimic este că nu vrea ca Elvan, pe care o consideră ca pe o soră, să afle de trădarea soțului ei. Atunci când Nare și Sancar o întreabă despre limonada pe care au băut-o Melek și bodyguarzii, Gulsiye le zice că ea le-a pus somnifere și l-a ajutat pe Akin. Ei își dau seama că minte și că acoperă pe cineva dar Sancar o concediază și-i zice că se poate întoarce când le va zice adevărul.
Melek este în stare gravă iar medicul le spune lui Nare și lui Sancar să se pregătească pentru ce este mai rău, întrucât este posibil să nu supraviețuiască. Urmează ore lungi de așteptare, în care Sancar se roagă și promite că dacă fiica lui va supraviețui, îi va da custodia lui Nare și le va lăsa să plece.
În ziua următoare, Melek se trezește. Yahya continuă planul lui Sancar și-l presează pe Kahraman să cumpere acțiunile spunându-i că altfel i le va vinde lui Gediz. Sancar și Gediz iau o pauză de la ostilitatea lor pentru o zi și lucrează împreună pentru a-l face pe Kahraman să-l predea pe Akin. Sancar îi spune lui Nare că-i cedează custodia și o lasă să plece întrucât dacă ea și Melek vor fi fericite, și el va fi fericit.
Trebuie să scape de Akin ca să nu meargă dupa ele în Elveția dar îi promite că nu-l ucide ci îl va preda poliției. Sancar se duce la cabană unde Gediz i-l aduce pe Akin. Sancar îl urcă pe Akin pe stânca de pe care s-a aruncat Nare.