Rezumatul serialului turcesc Melek episodul 1 difuzat de Kanal D în data de 4 iulie 2023. Serialul Melek ( titlu original Benim Adım Melek ) este difuzat de postul de televiziune Kanal D de luni până miercuri de la ora 20.
Familiile Karadag și Șirhan au fost prietene de-a lungul secolelor. Capii familiilor, Seyit Ali și Cumali, decid să se încuscrească și să își căsătorească copiii, pe Melek și pe Halil.
Melek este îndrăgostită de un alt barbat, Alpay dar nu poate protesta împotriva tatălui ei. Tradițiile și cultura lor îi stau în drum. În ziua logodnei Melek fuge cu Alpay la Berlin, Germania. De atunci Seyit Ali Karadag își reneagă fiica. Prietenia dintre el și Cumali ia sfârșit dar ceilalți membrii ai familiilor păstrează legatura.
Halil nu o poate uita pe Melek și nu își deschide inima altei femei vreme de 19 ani. Melek duce o viață nefericită alături de Alpay cu care s-a casatorit dar niciodată nu se gândește să se despartă de el. Păstrând în inimă dorul de casă și de familie, ea încearcă să își învețe cei trei copii tradițiile și obiceiurile de pe meleagurile Gaziantepului.
Are doi gemeni rebeli de 17 ani, pe Kerem, care visează să devină un mare fotbalist și pe Defne, care își dorește să fie cântăreață și un fiu de 5 ani, pe care l-a numit Seyit Ali după tatăl ei. Intr-o zi parcă toate necazurile o lovesc deodată. În timp ce ea este la spital și află că are cancer, soțul ei divorțează de ea fără ca ea să știe nimic. Amanta lui se dă drept Melek la proces și acceptă ca Alpay să primească custodia celor trei copii.
Alpay își face bagajul și pleacă cu Seyit Ali acasă la amanta lui. Defne pleacă cu el pentru că vrea să meargă în turneu cu iubitul ei și cu trupa lor, dar Melek nu i-ar permite să plece. Kerem se bate într-un bar cu rivalii lui și când unul dintre ei ajunge la spital, el este căutat de poliție.
După toate acestea, lui Melek îi rămâne un singur lucru de făcut, să își ia copiii și să se întoarcă în casa tatălui ei. În aceeași zi, după 19 ani de dușmănie, Cumali se împacă cu Seyit Ali, când acesta sărbătorește fericit cu toți vecinii vestea că așteaptă un nepot de la fiul său cel mare, Mahmut.
Halil este convins de prietenii lui să accepte să o cunoască pe Meryem, o tipă pe care ei vor să i-o prezinte în vederea căsătoriei. Familia lui este tare fericită din acest motiv. Melek se întoarce în Turcia și sosește acasă în timpul petrecerii organizate de familia ei la care este invitată și familia Șirhan.