Rezumatul serialului turcesc Prețul fericirii Episodul 133 difuzat de Kanal D în data de 12 august 2023. Serialul Prețul fericirii ( titlu original Yasak Elma ) este difuzat sâmbătă de la ora 20.
Kumru stă în casa servitoarei ei temporar dar nu spune nimănui pentru că vrea ca Dogan să se îngrijoreze și să regrete că a scos-o afară din casă. Dogan află repede unde este dar nu face nimic pentru că vrea să îi dea o lecție, ca să regrete că nu l-a ascultat și să nu se mai vadă cu Cagatay.
Ender îi spune lui Cagatay că ea l-a provocat pe Dogan și este mulțumită de rezultat. Atunci când Cagatay o întreabă de ce a făcut asta, ea îi spune că nu va tolera ca el să se întâlnească cu altcineva cât timp ei continuă jocul logodnei false. Cagatay o sună pe Kumru dar ea nu vrea ajutorul lui.
Ender și Cagatay continuă să facă tot posibilul să-i despartă pe Yildiz și pe Dogan. În timpul unei ceremonii de premiere, Dogan îi forțează să anunțe public data căsătoriei lor.
Yildiz află că Kumru stă la Ezgi și se gândește să o aducă acasă și să îi facă o surpriză lui Dogan. El află imediat că a mers la Kumru și se bucură că ea încearcă să îi împace.
Yildiz încearcă în diferite moduri să o convingă pe Kumru. La urmă îi spune că dacă nu se întoarce, va trebui să lucreze să se întrețină și îi aranjează un interviu la restaurantul lui Ekin. Kumru se gândește că Dogan nu ar vrea să se afle că ea lucrează ca ospătară și i-ar da înapoi imediat toate avantajele pe care i le-a luat.
Se duce la interviu și Ekin o angajează pentru că o place. Emir și Caner trec prin tot felul de peripeții încercând să afle dacă suspiciunile pe care le au în privința lui Ekin sunt adevărate.
Băieții organizează o petrecere pentru Omer care pleacă în Dubai. Halit Can este afectat de despărțirea părinților lui. Yildiz și Cagatay trebuie să petreacă mai mult timp cu el și toți trei merg la psiholog apoi în parc și la restaurant. Dogan îi zice apoi lui Yildiz că nu îi place că petrece timpul cu Cagatay și că el o iubește și și-ar dori ca mariajul lor să fie real.