Vă prezentăm rezumatul serialului turcesc Dragoste fără hotare Episodul 46 difuzat de Kanal D în data de 23 aprilie 2025. Serialul Dragoste fără hotare (titlu original: Hudutsuz Sevda) este difuzat de luni până vineri de la ora 20.
În timpul atacului de la restaurant, Davut își pierde viața, iar Osman, Turan și Edanur sunt răniți și transportați la spital.
Între timp, Kaan găsește telefonul pe care Zeynep îl primise de la Esma și i-l duce lui Seref. Acesta, profitând de ocazie, trimite un mesaj în numele lui Zeynep către Edanur, cerându-i să-l anunțe pe Halil Ibrahim că trebuie să vină în acea seară să o salveze, deoarece au apărut complicații.
Totuși, Halil Ibrahim își dă seama că este o capcană, deoarece Esma venise la el cu puțin timp înainte și îi spusese că încercase să o vadă pe Zeynep, dar Kaan i-a interzis acest lucru, ceea ce însemna că telefonul fusese descoperit. Prefăcându-se că a căzut în capcană, Halil Ibrahim răspunde că va veni.
Seref își trimite oamenii acasă la Iskender pentru a-l aștepta pe Halil Ibrahim. Cu ajutorul lui Oguz, Halil Ibrahim reușește să intre în casă și o ia de mână pe Zeynep. La ieșire, însă, Kaan îi stă în cale. Cei doi se luptă corp la corp, iar Kaan rămâne întins la pământ. Gamze intervine și îl roagă pe Halil Ibrahim să-l ierte. În cele din urmă, Halil Ibrahim o ia pe Zeynep și o duce acasă.
Iskender, furios pe Seref pentru că i-a pus familia în pericol, îi cere să plece și îi retrage sprijinul. Părăsit, Seref pleacă din oraș dar își găsește sfârșitul într-un accident.
Câteva zile mai târziu, în timp ce Zeynep și Halil Ibrahim se află împreună în mașină, Kaan provoacă intenționat un accident. Mașina lor cade într-o prăpastie, iar soarta celor doi rămâne incertă – se presupune că doar unul supraviețuiește, iar celălalt este grav rănit.