Noul serial difuzat de Kanal D a cărui premieră a avut loc pe 13 noiembrie 2023, o are în rolul principal pe frumoasa actriță Ceren Yilmaz. Filmările nu au fost lipsite de peripeții, aceasta fiind marcată de una dintre secvențele dificile pe care a trebuit să le filmeze.
Serialul „Promisiunea” aduce în prim plan o distribuție remarcabilă, iar una dintre cele mai strălucitoare apariții este Ceren Yilmaz, actrița care va cuceri inimile publicului cu interpretarea sa captivantă a tinerei Zumrut, o femeie cu o forță și sensibilitate remarcabile. Rolul său a presupus o pregătire intensivă, cu toate provocările aduse de vremea aspră a Anatoliei, unde temperaturile pot scădea până la -20 de grade Celsius.
„Cel mai dificil a fost lupta cu vremea. Am filmat în regiunea Anatolia, în Ürgüp, și filmările au început pe timpul iernii, când frigul a atins cote extreme. Am avut o zi de filmare care a fost o adevărată provocare. Scenele au început seara și s-au încheiat în zorii zilei următoare. În acea scenă, purtam doar o rochie de mireasă din tul, în timp ce afară erau -7, -8 grade. Nu știu cum am reușit să ducem la bun sfârșit acea secvență, pentru că tremuram de frig, dar când am ajuns la hotel, am plâns sub dușul fierbinte timp de o oră”,
a declarat Ceren Yilmaz.