Vă prezentăm rezumatul serialului turcesc “Pe aripile iubirii” Episodul 233 și 234 difuzat de Happy Channel în data de 4 noiembrie 2025.
Deși Zeynep continuă să fie rece și distantă, Halil nu renunță la sentimentele sale pentru ea. În ciuda durerii provocate de respingerea ei, dragostea lui rămâne neschimbată, iar singura lui dorință este să o facă să renunțe la dorința de răzbunare. La rândul ei, Zeynep, deși rănită adânc de Halil, nu reușește să-și stăpânească sentimentele — iubirea ei persistă în tăcere.
Între timp, Tulay și Merve sunt entuziasmate la gândul că se vor muta în conac, însă Zeynep le temperează, spunând că, pentru moment, este mai bine să rămână în anexă, promițându-le că foarte curând le va găsi un loc mai bun. Nemulțumită, Tulay îl confruntă pe Halil, dar acesta îi dă dreptate lui Zeynep și o asigură că hotărârea ei va fi respectată.
În altă parte, Selma îi mărturisește mamei sale că intenționează să se căsătorească cu Eren, chiar și fără aprobarea ei. Însă Eren, auzind doar o parte din conversație, pleacă dezamăgit, fără să știe că Selma este hotărâtă să fie alături de el. Când Selma încearcă să-l sune, el nu-i răspunde. După câteva zile de frământări, Eren o cheamă în parc pentru o discuție serioasă.
Acolo, îi spune că, deși o iubește, crede că nu sunt făcuți unul pentru celălalt și că cel mai bine ar fi să se despartă. Selma, bulversată, nu înțelege motivul despărțirii și îl întreabă dacă a greșit cu ceva, dar Eren o asigură că vina nu este a ei — doar că relația lor nu ar fi trebuit să înceapă.
Între timp, Zeynep își redescoperă vechile pasiuni și hotărăște să reia proiectul de parfum pe care îl abandonase în trecut. Cu sprijinul unui fost profesor, începe să caute un sponsor pentru a-și transforma visul în realitate. Halil, observând efortul ei, o avertizează că nu va reuși singură și îi propune să-i cumpere proiectul, indiferent de preț.
Zeynep refuză hotărât, afirmând că vrea să reușească prin propriile puteri. Songul, care ascultă discuția, își imaginează că succesul Zeynep ar putea-o determina să plece de la fermă, așa că o roagă pe Derya, o cunoștință, să se dea drept investitoare și să se implice în proiect.
Halil află de la Tulay că Zeynep urmează să se întâlnească în oraș cu Derya pentru a discuta detaliile colaborării. În seara respectivă, se oferă să o conducă și, ajunși la restaurant, insistă să o însoțească, dar Zeynep îl roagă să o aștepte afară.
Cu toate acestea, Halil se așază la o masă în apropiere. La scurt timp, Zeynep primește un mesaj de la Derya, care își cere scuze că nu poate ajunge și o anunță că nu mai poate investi, invocând probleme financiare. Totuși, îi oferă un alt contact — un potențial sponsor interesat de proiect.
În realitate, Halil, care aflase prin Eren că Derya nu este de încredere, intervenise din umbră și o determinase să se retragă, dându-i în schimb lui Zeynep propriul său număr de telefon. Când Zeynep formează numărul, vocea lui Halil se aude chiar de la masa de alături. Cu un zâmbet calm, îi spune că, dacă își dorește cu adevărat să-și vadă visul împlinit, nu o va putea face fără ajutorul lui.





